Ganduri

Aylin_Chemistry_5

Apusul isi filtra agonia prin voalul fin al celor doua ferestre inalte, schitand pe parchet doua romburi de lumina portocalie , care cuprindeau picioarele patului intr-o imbratisare tremuratoare.

„Rol dificil dar frumos, il interpreteaza femeia care suporta cu eleganta o despartire..”

Decise sa faca o pauza, aseza cartea pe noptiera iar gandurile ei pornira furtunos dupa explicatii.

Cat de dureroase sunt despartirile care se sfarsesc fara a va spune nimic unul altuia. Te macina si te distruge pe dinauntru.Dar tacerea nu spune nimic si totusi o intelegi. Intelegi ca relatia a ajuns intr-un punct jalnic , ca v-ati indepartat unul de altul kilometri intregi  si oricat ai urla spre celalat e in zadar deoarece nu te aude.

Mintea iti spune ca trebuie sa accepti faptul ca cineva si-a incheiat rolul in viata ta, insa inima nu e niciodata deplin lamurita cu chestia asta.

Ea privii spre usa o vreme, absorbii in plamani linistea ,inchinzand ochii dinaintea ei si parca asteptand ca El sa bata la usa alte amintiri i se desteptara, intai incalcite apoi mai inchegate si in sfarsit rotunjite ca verigile unui lant.

Cum se face ca memoria inimii evita amintirile dezagreabile, exaltandu-le numai pe cele placute?un artificiu gratie caruia reusim sa ne suportam trecutul…

Ajungi sa te resemnezi, dar nu inainte de a te ineca in rauri de durere ca ma apoi singuratatea sa te imbratiseze iar imbratisarea ei sa devina tortura.

Se inveli in tristete si alese sa ramana cuibarita asa mult timp.Fericirea nu o mai caracteriza, pentru ea zambetul deveni un accesoriu demodat si inutil. Continuă lectura

Anunțuri
Publicat în Uncategorized | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Rămas bun

Imagine

– Te iubesc.. îi șopti la ureche, iar cuvintele lui se tranformară în vibrații facându-i pielea de găină, apoi își atinse fin buzele de pielea ei ca fagurii de miere și coborâ pe șira spinări într-un lanț de săruturi.Apoi indignat de tăcerea ei murmură :
– Mă iubești? se puse într-un cot pe perna moale de satin și își sprijini capul in mână încercând să o descopere in negura camerei.
Ea se descoperi de plapumă și se așeză pe marginea patului evitându-i privirea.
– Tăcerea ta îmi răscolește în minte același gând stăruitor..se lăsă pe spate și își propti privirea-naltul tavan. Gândul acela era ca o muscă pe care în zadar vrei să o alungi.
Ea se ridică ,pași pe vârfuri spre balcon, dase la o parte dintr-o smucitură perdelele și își aținti privirea asupra orașului . Silueta sa goală era luminată de razele albe ale luni și simți atunci mângâierea privirilor lui pe obraji, pe frunte, pe buze ..și apoi coborând pe sânii ei rotunzi.
– Încă îl mai aștepți? o întrebă stăpânindu-și nervii.
Ea parcă hipnotizată de luminile răsfirate ale orașului se indepărtă de balcon.Câteva minute domnii o tăcere ca un giulgiu, timp in care Ea ridică capacul ceainicului, asigurându-se că a mai rămas pentru a-și umple o ceașcă și se aseza picior peste picior in fotoliul vintage din lemn alb tapitat . Sorbi o gură și își aținti privirea asupra lui, iar ochii ei scapără spre el ceva aprig, o răutate impletită cu raceala atunci când cineva întrece măsura și acel ceva e și pe chipul ei fragil încercat până la epuizare de lacrimi si zâmbete forțate.
– Da! răspunse hotărâtă, după lăsă calmă ceșcuța pe masa din aceelași set cu fotoliul.Se ridică parcă înțepată , înșfăcă trench-ul roșu de pe cuier , trăgândul pe trupul ei gol în timp ce se îndrepta spre ușă, lăsând singurătatea să-l strângă de gât.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu